O Inima Sanatoasa

Mâncarea bună pentru o inimă sănătoasă

Iată o enigmă: În timp ce experţii sunt de acord cu faptul că valori mărite a le colesterolului şi a presiunii sângelui sunt factori de risc foarte importanţi pentru boli ale inimii, mulţi oameni care suferă dureri la piept sau care au parte de atacuri ale inimii au aceste valori la nivele normale.

Acest puzzle a condus cercetatorii la descoperirea de alte cauze ale bolilor cardiovasculare. În ultimul timp au apărut multe, dar cea care iese în evidenţă este inflamaţia.

Ultemele studii au sugerat că inflamaţia cronică a linierii arterelor este un factor important în dezvoltarea arterosclerozei şi a bolii coronare. Cauza acestei inflamaţii nu este clară, dar veştile bune sunt:

– sfatul dat pentru reducerea colesterolului, presiunii sângelui şi trigliceridelor funcţionează şi pentru reducerea inflamaţiei;
– puteţi lupta împotriva celor 4 probleme cu ajutorul dietelor.

Mai exact, puteţi planifica un război împotriva bolilor la inimă chiar în bucătăria dumneavoastră.

legume-fructea. Gândiţi ca un artist atunci când alegeţi fructe sau legume: Mâncaţi doar cele care sunt deschise la culoare. Ele au cei mai mulţi pigmenţi antioxidanţi care au rolul de a proteja inima. O dietă mărită în fructe şi legume mai aduce un beneficiu inimii, şi anume acidul salicilic, care este o substanţă anti-inflamatoare asemănătoare cu soluţia obţinută la dizolvarea aspirinei în corp.

b. Consumaţi mai mult produsele care conţin acizii graşi omega 3 , care au ca ţintă trigliceridele mari din sânge. Sursele bune de omega 3 includ: peşte, cum ar fi sardine, scrumbie; alune şi seminţe; legumele cu frunză verde; grâu.

c.Reduceţi cantitatea de carne, în special carnea roşie, şi alegeţi întotdeauna carnea slabă. Folosiţi carnea ca umplutură pentru mâncarea din legume, nu focalizaţi mâncarea doar în jurul produselor din carne.

d. Reduceţi cantitatea de sare şi utilizaţi în locul acesteia ierburi şi mirodenii cum ar fi ghimbir, usturoi şi schinduf. Primele două sunt anti-inflamatoare, iar ultima are fibra solubilă care ajută la îndepărtarea colesterolului de artere.

granee. Consumaţi alune, muştar, tărâţă de orez şi ulei din măsline care opnţin acizi graşi monisaturaţi care ajută la reducerea colesterolului LDL (colesterolul rău) şi menţinerea colesterolului HDL (colesterolul bun). Reduceţi drastic margarina, unt şi alte produse realizate cu uleiuri hidrogenate.

f. Fructele şi legumele, grânele (grâu, orez negru), fasolele, sunt şi surse ale fibrelor solubile şi insolubile, care prind nivelele LDL şi le scot din organism.

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *